Cum am testat ce înseamnă să fii suspect de COVID-19 în România

Cum am testat ce înseamnă să fii suspect de COVID-19 în România

Ar fi trebuit, poate, să pun și eu drept titlu la acest articol ceva de genul ”m-am dat infectat cu coronavirus și am anunțat DSP-ul, ca să vă pot spune ce se întâmplă dacă ești suspect de COVID-19 în România”. Am văzut că sunt la modă titlurile astea, și poate veneau niște cititori în plus. Totuși, lucrurile nu au stat așa.

   Din păcate, experiența mea cu felul în care este gestionată la noi epidemia a fost pe bune. Nu va speriați, nu am avut COVID-19 (sau nu stiu să fi avut). Dar, într-o seară, după una dintre zilele lungi cu 10 ore online, am început să mă simt rău. Am avut frisoane, ceva febră, ușoare dureri de cap si senzația de greață. Toate erau simptome care puteau fi asociate cu COVID-19. Așadar, am hotărât să aștept până dimineață și să observ evoluția. Pentru că prezentam simptome si a doua zi, am sunat la DSP. Cautând numărul de telefon, primul lucru pe care l-am remarcat este că pe site la DSP București totuși sunt ceva informații legate de epidemie. Nu extraordinar de multe, dar sunt vizibile imediat ce intri pe pagină. Pe site-ul DSP Ilfov, în schimb, informațiile sunt practic inexistente. Ok, spun, sunt în stare să găsesc informațiile pe internet, totuși. Am sunat și mi s-a răspuns relativ repede. Partea ciudată a fost că doamna respectivă m-a îndrumat să sun la 112. Am sunat la 112, unde mi s-a spus că voi fi contactat de către ambulanță când va sosi.

   Ei, și am așteptat. O oră, două, trei, zece… peste cincizeci de ore! După un apel la 112. Ce n-am înțeles eu este de ce am fost îndrumat să apelez numărul pentru situații de urgență. În primul rând, aveam doar niște simptome care puteau indica un caz de COVID-19, în nici un caz nu era o urgență. Dacă totuși strategia de luptă împotriva epidemiei era să se considere urgență orice caz suspect, atunci de ce a durat peste doua zile până a venit ambulanța? Adică, dacă mă pui să sun la 112, înseamnă că e urgență și trebuie să vii repede. Daca nu e urgență, de ce mă pui să apelez abuziv 112?

   În fine. O altă parte interesantă este că, între timp, am apelat numărul TELVERDE pentru informare 0800.800.358. Voiam să pun niște întrebări, în mod special despre cum aflu rezultatul testului.

      – Păi, dacă este pozitiv, veti fi contactat, spune doamna.

      – Și dacă este negativ? am întrebat.

      – Atunci nu vă contactează nimeni.

      – Păi și cum aflu faptul că testul este negativ?

      – Deduceți dumneavoastră.  (!!??)

   Ok… Așadar, după mai mult de 50 de ore, vine și ambulanța. Iau probe, completează hârtiile. Îi întreb și îmi spun că totuși, voi fi contactat indiferent de rezultatul testului. La acel moment eram convins oricum că doamna de la linia TELVERDE nu era informată corect. Mi se părea ireal să nu ți se comunice rezultatul testului dacă este negativ. Stai și aștepți până când? Poate ai nevoie de acel rezultat ca să îți confirme că îți poți relua activitatea, că te poți întoarce la muncă. La mine nu era cazul, dar în mod sigur sunt destui care au nevoie de comunicarea rezultatului negativ ca să poată dovedi că nu sunt infectați.

   Buuun. Tot personalul de pe ambulanță mi-a comunicat că rezultatul va fi disponibil în 2-4 zile. Probabil patru, pentru că era sâmbătă, și laboratoarele care prelucrează probele nu lucrează în week-end – cel puțin așa mi s-a spus. Și aștept iar. O zi, doua, trei, cinci… Începeam să bănuiesc faptul că doamna de la informații avusese dreptate. Până la urmă aflu pe surse (cunostința unei cunoștințe) că testul ar fi negativ. O informare oficială nu am aflat nici până în ziua de astăzi.

   Teoretic, conform Legii nr. 46/2003, am dreptul să cer rezultatele buletinului de analize. Informația este disponibilă pe site-ul DSP București, dar este comunicată românește. Dubios este faptul că ți se spune că ai dreptul să ceri buletinul de analiză, dar tot ei spun că DSP nu eliberează aceste buletine. Adica poti să ceri, dar nu de la ei. Ok, dar atunci de unde solicit acest buletin de analize, ca să am confirmarea rezultatului? Că nu m-a mai băgat nimeni în seamă după ce a plecat ambulanța. Nu mi s-a comunicat nici un număr de înregistrare a probelor prelevate, nu mi s-a comunicat la ce laborator se fac testele, nimic.

   Eu sunt convins că, dacă m-aș fi agitat și aș fi insistat în mod agresiv pe diverse căi, aș fi obținut și buletinul acela. Dar este ok să fie nevoie să sapi după el? Cu tot respectul pentru cei care sunt pe teren și pierd zilele și nopțile muncind ca să trecem cu bine peste această epidemie, organizarea, planificarea si procedurile sunt jalnice. Când lași impresia, la nivel central și la nivel de plan de acțiune, de dezorganizare, de informații contradictorii, de indolență, atunci nu poți să te miri că oamenii nu te iau în serios. Lucrurile sunt puse la punct pe jumătate, pe principiul ”lasă că om vedea noi și ne descurcăm”. Atunci când nici oamenii din interiorul sistemului de sănătate nu stiu bine care sunt procedurile, înseamnă că avem o problemă de management.

   Pentru cine se întreabă de ce, totuși, nu mi-am făcut test la o clinică privată, am ales să contactez DSP fiindcă oricum rezultatul testului nu mă afecta foarte mult. Nu era o urgență să aflu dacă sunt infectat sau nu. Am considerat că este de datoria mea să fac testul, ca să pot lua măsurile de izolare necesare, dacă era cazul, și să nu dau și la alții. Oricum, am stat în casă mai mult de două săptămâni de la apariția simptomelor.

   O altă mențiune este că nu sunt deloc adeptul teoriilor conspiraționiste. Nu spun ca nu s-ar putea să fie ceva adevărat, dar cred că este iresponsabil să răspândești asemenea teorii fără să ai dovezi reale și serioase. Asta având în vedere subiectul articolului.

   Legat de medicul de familie, da, am contactat-o pe doamna…

      – Sarut mana, sunt pacientul dumneavoastră…

      – Programul meu începe la ora 14:00.

     – Atunci îmi cer scuze. Voiam doar să vă comunic faptul că am niște simptome care ar putea indica o infectie cu coronavirus.

      – Sunați-mă când aveți rezultatul testului.

   Mda. Nu cred că ar mai trebui să ne întrebăm de ce lucrurile nu merg bine în România. Mai întâi este nevoie ca fiecare să își facă treaba cu responsabilitate în orice domeniu ar lucra.

Leave a Reply