Continuare de aici.
Cică gata. Oamenii s-au întâlnit, au băut o cafea, au picat la pace. De mâine, metroul circulă. Ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Bucureștenilor care nu au avut cu ce ajunge la serviciu astăzi, USLM le transmite multa unitate și iubire eternă.
Totul se desfăsoară ca de obicei. Toată lumea își umflă mușchii, după aia se văd la o șuetă și apoi, peste câteva zile, când se răcește toată agitația, ni se comunică într-un colț de pagină, în limbaj de lemn, că totul e bine și frumos. De restul îi doare în pix.
Sindicaliștii, normal, spun că nu e vina lor. Că nu se mai putea. La ei, cel puțin la metrou, așa se întâmplă. Se aduna tot felul de grozăvii, până când nu se mai poate, dom’le! Dar nu știe nimeni nimic din toate astea până când nu ne trezim că nu avem cu ce să circulăm. Ziceam și eu că, din considerație pentru călători, dacă apar probleme și apare perspectiva perturbării circulației, să apară cineva și să spună public ce se întâmplă, ce neînțelegeri sunt, și să ne țină la curent cu evoluția situației. Dacă vii dintr-o dată și spargi oalele pentru că nu se mai putea altfel, nu o sa te creadă nimeni, și pe bună dreptate, pentru că minți. Pentru că nu ești de bună credință.
În rest, numai fum. Autoritățile s-au bătut cu cărămida în piept și atât, cel puțin până acum. Poate au vreo strategie, cine știe, dar mi-e că visez la cai verzi. Mă rog.
Ce mi-aș fi dorit eu astăzi? Păi, nimic deosebit. Instituirea unei celule de criză. Intervenția fortelor de ordine pentru restabilirea condițiilor normale de circulație încă din prima oră de perturbare. Declanșarea cercetării penale a celor implicați, nu numai pentru perturbarea traficului în subteran, dar și pentru zădărnicirea combaterii bolilor și epidemiilor, din cauza aglomerării altor mijloace de transport. Amendarea lor pentru nerespectarea regulilor sanitare din această perioadă. Apoi, după finalizarea cercetărilor, desfacerea contractului de muncă, obligarea la plata tuturor pagubelor sesizate și orice alte sancțiuni se impun.
Dar și așa e bine. O sa uităm și de asta. Până în următoarea dimineață când o sa ne trezim că nu avem cu ce ajunge la serviciu. Sau poate de data asta se vor face niște pași în plus. Depinde doar de atitudinea noastră, dacă o sa fim sau nu mulțumiți că mâine o sa ne putem urca în metrou și dacă o sa uităm de ziua de astăzi și de urările de sănătate ale sindicaliștilor.
