Se pare că unii dintre noi sunt mult mai preocupați să debiteze despre trecutul foarte îndepărtat decât de progresul nostru ca oameni și ca societate. Da, știu că pentru a evolua trebuie să îți cunoști trecutul, să îți respecti tradițiile și identitatea. Dar trebuie să le cunoști în mod real și să le înțelegi așa cum au fost, nu să le modelezi tu după o formă comodă și pufoasă, dupa care să te afunzi în ele și să te gâdili la orgoliu.
Notă: am spus mai sus ”să debiteze”. Adică să înșire idei multe și dezlânate, așa cum curge apa la robinet – fără formă proprie, modelându-se așa cum îî convine.
Frunzărind Facebook-ul ca tot omul, am dat peste acest colaj de paragrafe. Nu vreau să îi spun pur și simplu text, pentru că nu este vreo compunere inofensivă. Și, dacă ignorăm pentru moment o destul de probabilă componentă de manipulare a postării respective, ea se reduce la o sumă de idei dezlânate. Asta pentru că se iau niște afirmații și enunțuri emise de-a lungul vremii de unele persoane mai mult sau mai puțin credibile ca sursă de informare științifică (da, pentru că se vorbește de argumente științifice chiar în primul paragraf) și se aruncă în articol ca elemente de susținere a mai multor teorii disjuncte. Ar fi chestiunea cu limba română care nu provine din latină. Apoi este ideea că populația din aria geografică pe care o ocupăm noi în prezent ar sta la baza întregii civilizații europene. Mai avem și povestea cu legătura dintre denumirile de ”daci”, ”geți” și relația dintre popoarele sau grupurile etnice care au fost denumite astfel. Aceste subiecte nu se exclud reciproc, ele pot avea legătură între ele, dar nu în mod necesar. Ele se susțin unul pe altul numai în anumite contexte. Așa că, dacă vrei să le alături într-o singură argumentație coerentă care să susțină o anumită idee, trebuie să demonstrezi legătura între ele, între aceste subiecte. Or, textul în cauză nu face aceste conexiuni, expune ideile respective și lasă deoparte eventualele argumente care să le lege și să le ordoneze. Atunci când faci acest lucru, ori nu ești suficient de informat, și atunci nu ai ce căuta să expui astfel de teorii, ori încerci să manipulezi, ceea ce iar nu e bine. Nu vreau să mă întind la o analiză completă pe text a articolului, dar vreau sa ating câteva idei.
Avem, în primul rând, începutul. Și ce început! Direct, tranșant, cu verdictul pe masă, la vedere. Se începe, deci, cu concluzia, apoi vine argumentația. Eu sincer, având totuși legătură cu domeniul acesta științific, am învățat că, de obicei, se face invers. Ok, o fi vreo tehnică de expunere neconvențională. Dar nu pot ignora faptul că este și o tehnică de manipulare clasică. Adică induci de la bun început ideea pe care vrei să o demonstrezi în mintea cititorului, care mai apoi va umple în mod involuntar golurile din argumentația pe care urmează să o expui cu elemente care îți convin ție, dacă aceste goluri sunt mascate suficient. Și am spus mai sus că argumentația din articolul respectiv nu duce lipsă de goluri.
O întâlnim apoi pe doamna Carme Jimenez Huertas. Lingvist spaniol. Ok, dar și eu sunt IT-st, am atestat profesional. Totuși, nu va bazați pe mine să dezvolt vreun soft. Nu spun nimic de abilitățile și competențele doamnei Huertas, dar dânsa este mai degrabă scriitoare. Cu gradul cel mai mare de succes pe literatura pentru adolescenți. Cât despre studiile lingvistice da, a scris cartea ”Nu venim din latină” dar, din extrasele pe care le-am găsit, acolo sunt prezentate niște teorii la nivel filozofic, bazate pe niște dovezi conjuncturale, mai degrabă, decât pe niște dovezi indiscutabile. Dincolo de asta, nu am reușit să găsesc nici un semn al recunoașterii doamnei Huertas pe plan internațional ca lingvist, nici măcar un articol sau lucrare științifică.
Ajungem apoi la ”lingvistul maramureșean”. Sintagmă frumoasă, cu iz de pitoresc autohton. Ok, dar dincolo de atingerea unor coarde sentimentale, dacă vrei să demonstrezi ceva, de ce nu spui despre cine este vorba? Cine este acest lingvist? Nu cred că este un secret… Eu, de exemplu, am găsit în câteva minute. Este vorba de domnul George Cadar. Care, din nou, nu am găsit să aiba un nivel ridicat de recunoaștere științifică internațională. Iar paragraful respectiv este preluat cuvânt cu cuvânt de aici. În primul rând, dacă site-ul acesta este sursă de informare științifică, sau măcar credibilă, nu stiu ce să mai spun. În al doilea rând, dacă vrei să argumentezi asemenea teorii, mai întâi te documentezi, și o faci informat. Când preiei un asemenea paragraf fără să știi despre ce lingvist este vorba sau fără să verifici măcar ce scrie acolo, pierzi mult din credibilitate. Maramureș? Danemarca? În anul 43? Pai denumirile acestea nici nu existau la momentul respectiv, având în vedere că prima lor atestare de orice fel apare 1000 de ani mai târziu. E adevărat, etimologia ambelor nume este încă neclară, dar asta nu dă dreptul nimănui să se lanseze în aberații cu pretenție de argument științific.
În fine, ca să nu mă lungesc mai mult, o vizităm și pe doamna Marija Gimbutas. Care este autoarea ipotezei care plasează originile civilizației indo-europene în stepa ponto-caspică (adică în regiunea cuprinsă între Marea Neagră și Marea Caspică). Teorie credibilă și una dintre cele mai acceptate la nivel științific. Ca să nu ne lansăm în studii cu profund accent științific, haideți să aruncăm o privire aici, să vedem care este arealul acestei stepe ponto-caspice și să observăm cam ce procent din acest areal se suprapune peste teritoriile care au fost locuite, chiar și în cele mai favorabile teorii științifice (atenție!) de către daci.
Eu las discuția pe text deoparte, pentru că, dacă a fost ceva de demonstrat, cred că este suficient. Nu am nimic nici cu doamna Huertas, nici cu domnul Cadar, cu atât mai puțin cu doamna Gimbutas. Nu contest nimic din ce au afirmat sau au publicat dânșii. Dar, cu excepția doamnei Gimbutas, nu vorbim despre lingviști cu recunoaștere internațională nici măcar de nivel mediu, și nu am găsit nici un studiu cu adevărat de nivel științific și riguros argumentat publicat de aceștia. Tot ceea ce vreau să spun este că, în aceste condiții, nu putem să aruncăm deoparte teoriile acceptate la nivel științific și să le înlocuim cu afirmațiile celor pomeniți mai sus numai pentru ca ne gâdilă în orgoliu concluziile care s-ar putea desprinde de acolo. Ca să disloce ceea ce se cunoaște în acest moment despre chestiunile în discuție, doamna Huertas și domnul Cadar mai au de adus foarte multe argumente. Atenție însă, nu trebuie să cădem în extrema cealaltă. Eu unul nu îmi permit nici să spun că afirmațiile celor doi nu sunt adevărate, pentru ca nu am făcut nici un studiu care să aducă argumente stiințifice împotrivă, și nici nu sunt de specialitate. Spun doar că, deocamdată, nu pot crede în acele teorii fără ca ele să fie mult mai riguros demonstrate la nivel științific și acceptate în comunitatea științifică de specialitate. Iar să emiți verdicte și concluzii atât de apăsate pe baza lor mi se pare de-a dreptul iresponsabil.
De ce sunt nocive asemenea articole, asemenea curente de gândire? În primul rând, ne alimentează cu informații false, extrase din context, sau denaturate, și astfel dăunează educației noastre, atât ca indivizi, cât și ca societate. Apoi, pentru că ne obișnuim să acceptăm și să credem teorii argumentate pe jumătate sau alimentate din zvonuri, legende și mituri, și astfel devenim vulnearbili la manipulare. Dar mai ales pentru că, în cazul de față, un asemenea text ne îndreaptă mai degrabă atenția către un trecut extrem de îndepărtat, în care nu ne mai regăsim, și care, eventual, poate să ne facă bine la orgoliu și cam atât. La ce ne folosește să ne batem cu cărămida în piept privind la niște popoare de acum câteva mii de ani din care ne tragem noi, dar probabil și multe alte popoare? Am spus mai sus de ce nu cred că vreum om cu o minimă cultură și educație ar lua în serios aceste teorii. Dar chiar dacă ele ar fi adevărate, ne mai putem identifica noi ca fiind daci? De ce, numai pentru că ne-am simți noi mai bine? Cât de departe în trecut trebuie să mergem ca să ne stabilim identitatea? Teoriile acceptate la nivel științific spun, se pare, că umanitatea provine din Africa. De ce nu spunem atunci că noi suntem, de fapt, africani? Nu acolo ar fi originile noastre? Ne mai identificăm acum, după atâta timp, ca fiind africani? Societățile sunt într-o continuă transformare, nu mai avem nici aceeași limbă, nici aceleași mentalități, nici aceeași religie, nici aceleași obiceiuri, nici aceeași poziție geopolitică precum strămoșii noștri cu 3000 de ani în urmă. Și atunci cum ne mai putem identifica drept daci, sau mai stiu eu ce neam din acele timpuri? Cui îi folosește acest lucru? Vom deveni mai buni, mai avansați ca societate dacă mâine ne numim daci, schimbăm steagul și stema și ne punem toți căciuli? Eu sunt de acord că trebuie să îți cunoști istoria, trecutul, identitatea ca popor. Dar trebuie să cunoști realitatea acestor aspecte, trebuie să îți știi identitatea adevărată. trecutul adevărat. Dacă te bazezi pe un trecut fals, pe o identitate falsă, este foarte periculos. De aceea, asemenea teorii trebuie tratate cu foarte mare prudență, mai ales când sunt prezentate cu jumătăți de argumentație și nesusținute pe baze științifice. În rest, distragerea atenției de la un prezent cu destule probleme către un trecut fals, dar care ne umflă orgoliul, este o altă tehnică binecunoscută de manipulare, mult folosită, printre altele, de istoriografia comunistă, care, culmea, este printre cele care ne-au furat și deformat istoria, așa cum se spune în articolul pe care l-am comentat.
Așadar, vă rog, nu credeti tot ce citiți, chiar dacă e frumos și vă dă satisfacție. Informați-vă. Verificați. Educați-vă.
Ați atins un subiect foarte sensibil, eu mă amuz foarte des când găsesc teorii conspiraționiste și sunt de părere că nu poți schimba ceva legat de cum judecă persoanele în cauză dacă informația este una aberantă sau, dacă sursa de unde provine informația este una de încredere. Din păcate internetul a devenit un cuib al conspiraționiștilor, un loc unde ei își întăresc aceste opinii datorită validării primite de la persoane asemănătoare lor.
Nu e chiar așa. Sunt cei care cred cu tărie în aceste lucruri și mai sunt cei (destul de mulți) care sunt undeva pe la mijloc. În orice caz, dacă sunt persoane pe care nu le poți face să vadă punctul tău de vedere, asta nu înseamnă că trebuie să renunțăm la a mai semnala aceste probleme, pentru că astfel le-am lăsa libere să prolifereze.