Eu am mai scris despre faptul că stăm prost cu educația. Și cu civilizația. Dar, mă rog, la fel ca fiecare, m-am obișnuit și eu, din pacate, cu societatea în care trăim. Câteodată, totuși, mi se pare că e prea mult.
Astăzi, niște indivizi, deranjați din bișnițăreala cu care s-au ocupat până acum, au blocat circulația la metrou. De ce? Pentru ca Metrorex vrea sa desființeze gheretele din stații. Sincer sa fiu, nivelul de nesimțire de la sindicatul respectiv nu mă surprinde, dar mă indignează. Angajații Metrorex au salarii astronomice pentru România. Când într-o companie de stat ai salariul mediul de 1,5-2 ori mai mare decât salariul mediu din țară, înseamnă că acolo este o situație care merită studiată în detaliu. Și atenție, nu este vorba de o companie cu performanțe, ba dimpotrivă. Metrorex nu își acoperă nici o treime din cheltuieli din propriile venituri. Serviciile oferite sunt de slabă calitate. Nu există integrare a titlurilor de transport cu alte servicii paralele (STB, de exemplu). Aspectul și dotările stațiilor de metrou sunt jalnice și depășite. Pe multe trasee aproape că nu poți face o călătorie fără ca trenul sa nu staționeze în tunel sau prin stații, fiindcă sincronizarea este ceva SF. Serviciul de pază este o glumă. Spațiile, în general, sunt insalubre, dezolante, pline de gherete și diverse chioșcuri unde se vinde marfă de calitate îndoielnică și în condiții perfect legale… A, și era să uit. Angajații Metrorex fumează în incinta spațiilor de metrou. În cabinele de vanzare a biletelor, în spațiile adiacente peroanelor, și asta este doar ce am putut observa eu personal. Bineînțeles, fumul ajunge pe peron și în plămânii oamenilor.
Ei bine, în aceste condiții, sindicaliștii de la metrou fac, în general, cam ce vor ei, cu tupeul omului care știe că are merite deosebite. Ultimele proteste de care îmi aduc aminte au fost spontane, din alea de te trezeai dimineața și constatai că nu circulă metroul, pentru că nu vor ei. Ca și astăzi. Să blochezi un oraș întreg, să dai peste cap ziua a sute de mii de oameni, să nu îți faci datoria pentru ca nu vrei tu, asta te pune pe niște culmi ale nesimțirii greu de atins chiar și cu imaginația. Și pentru ce? Pentru că vrei să crească niște salarii care am arătat deja la ce nivel sunt? In ce context? Nu te raportezi la nivelul societății în care trăiești? A, scuze, am uitat, pe domnii de la USLM îi doare la bașcheți de restul oamenilor, de călători. Pe ei îi doare de pozitia și de banii lor, și, mai nou, de bișnița care li se ia din farfurie. Pe ce criterii de performanță ceri periodic creșteri de salarii? De fiecare dată când își umflă astfel mușchii, sindicaliștii de la metrou le arată semnul păcii celorlalți cetățeni. I-am auzit pe unii că, vezi Doamne, oamenii își cer drepturile. Nu, drepturi sunt cele referitoare la viata, educație, libertate. Astea sunt drepturi. Sau, în alt context, drepturi contractuale. Când ceri ceva în plus, ăla nu e drept. În contextul pe care l-am explicat, e tupeu.
Să fie clar. Eu nu vreau sa incit la ură împotriva angajaților Metrorex. Nici măcar împotriva USLM. Dar, în aceste condiții, oricine se alătură sau susține astfel de actiuni, trebuie să stie că se află pe acceași treaptă de nesimțire feroce cu cei care le-au inițiat și organizat. Acțiunea din această dimineață nu a fost una sindicală, ci mafiotă. Ceea ce s-a întâmplat astăzi este faptă penală, și ar trebui ca toți cei implicați să răspundă corespunzător, inclusiv prin acoperirea pagubelor. De aceea, îi îndemn pe toti cei afectati să urmeze toate căile legale pentru a reclama eventualele prejudicii și pentru a solicita despăgubiri. Iar celor din cadrul Metrorex care nu au sușinut ceea ce s-a întâmplat și care au depus eforturi pentru reluarea circulației le mulțumesc în numele tuturor bucureștenilor.